top of page
Search

Putem ajuta natura. Familiarizarea cu regula celor 3R


Majoritatea dintre noi nu ne gândim la deșeuri, ele ne înconjoară pretutindeni. Nu realizăm că putem foarte ușor să diminuăm cantitatea lor și cât e de important să le separăm. Pe parcursul întâlnirii participanții vor cunoaște cum să reducă cantitatea de deșeuri produse, cum să le recicleze sau să le reutilizeze.

 

Autor: Anna Książek

Traducere: Alina Florea

Corectură: Ionuț Stoican

 

Obiective principale:

  • Atragerea atenției asupra faptului că natura este un factor important în schimbarea lumii.

Pe durata atelierului participanții vor:

  • Cunoaște regulile: reducerea, reutilizarea și reciclarea, încerca să le pună în practică.


 

1. Începeți întâlnirea cu cântec:

Astăzi lumea noi schimbăm

Pentru a face Pământul bine!

Pentru oameni și natură noi ne mobilizăm,

Hai, vino în aventura asta alături de mine!


2. Istorioară


Amintiți-le participanților tema pentru acasă - lăsați participanții să împărtășească experiența lor în ceea ce privește ajutorul acordat celorlalți. Încurajați-i să vorbească despre aceste experiențe. Apreciați-le efortul și anunțați următoarea temă – natura ca factor vital pentru schimbare.

Arătați participanților gunoiul strâns în sala de curs. Întrebați-i ce sunt aceste reziduuri. Reflectați împreună asupra a ceea ce este de fapt gunoi (ceva de care nu mai avem nevoie). Ce părere aveți despre cantitatea de gunoi pe care o generăm zilnic? Este mică, mare sau poate prea mare? Este necesară? Ce poți să spui în legătură cu asta?

Descrieți unde ajunge în final cea mai mare cantitate de gunoi - citiți participanților scrisoarea de la călătorii noștri în care descriu insula Mantanani.

Dragi copii!

Astăzi vă scriem dintr-o insulă fermecătoare numită Mantanani. Acesta este situată în Malaezia, în apropierea insulei Borneo. Mantanani este o insulă mică, plină de palmieri. Aici puteți culege nuci de cocos direct din copac și puteți să beți lapte de cocos proaspăt. În jurul insulei apele oceanului sunt limpezi, de culoarea azurului. Oriunde v-ați afla pe insulă sunteți foarte aproape de o plajă. Nouă ne-a plăcut cel mai mult la răsăritul și la apusul soarelui - este atât de frumos! Un adevărat paradis!

Dar insula are, de asemenea, și o parte întunecată. Am putea să spunem chiar că aici este un adevărat iad al gunoaielor. În unele locuri nu poți să faci baie în ocean pentru că este plin de gunoaie de jur împrejur. Același lucru se întâmplă și cu plaja: nisipul auriu este amestecat cu pungi de plastic, baterii uzate, ambalaje etc. Gunoiul nu este aruncat doar de locuitorii din singurul sat situat pe Mantanani sau de către turiștii care vizitează această insulă. Gunoiul vine, de asemenea, de pe continent, uneori călătorind mulți, mulţi kilometri înainte de a ajunge pe această insulă. Gunoiul face ca unele locuri de pe insulă să arate urât. Dar acesta poluează și apa provocând moartea multor animale - pești, delfini, rechini - și a recifului de corali, care aproape că a dispărut de aici. De asemenea, câteva animale terestre, de exemplu, vacile, sunt în pericol, pentru că mănâncă pungi de plastic și alte lucruri și nu sunt în măsură să le digere, așa că acest plastic rămâne în stomacul lor și le provoacă moartea.

Noi nu știm ce să facem cu acest gunoi… Poate voi aveți o idee care ne-ar ajuta?

Anna și Andrea

Întreaga poveste “Mantanani. Paradis și infern” poate fi găsită aici.

Asigurați-vă că participanții înțeleg problema descrisă în povestire. Arătați-le Malaezia pe hartă. Arătați-le pozele cu insula plină de gunoi (pagina 80). Întrebați participanții: ce poate fi făcut cu acest gunoi? Este o altă soluție decât să fie depozitat într-o groapă? Căutați împreună răspunsuri.



Deșeuri împrăștiate pe plaja insulei Mantanani din Malaezia. Insula frumoasă își pierde încetul cu încetul farmecul natural.



3. Exercițiu

Exercițiul 1. 3R. Sarcina pentru participanți este de a găsi litere, în trei culori diferite. Acestea sunt ascunse în cameră și, odată găsite ei trebuie să le pună în ordinea corectă pentru a obține cele trei cuvinte care încep cu R. Pentru a ușura munca, numerotați literele din fiecare cuvânt. Cele trei cuvinte pe care participanții le vor descoperi sunt: ​​reducerea - limitare, utilizarea cu măsură; reutilizarea - utilizarea repetată a aceluiași produs, reciclarea – recuperarea materialului de bază și utilizarea acestuia într-o altă formă. După ce ați explicat sensul acestor cuvinte, scrieți definiția pe o coală de hârtie și puneți-le la loc vizibil în cameră.

Exercițiul 2. Reciclare. Aruncați o privire asupra uneia dintre cele trei reguli: reciclarea. Întorceți-vă la gunoiul din sala de curs (vezi începutul întâlnirii). Decideți împreună care este culoarea corectă a pungii de gunoi în funcție de ceea ce veți pune în ea. Separați împreună gunoiul. Pentru a face asta puneți la îndemână pungi colorate în funcție de codul de culoareal separării corecte a deșeurilor. Luați gunoiul sortat și numiți categoria din care face parte. Sarcina este ca participanții să atingă punga de culoarea corectă cât mai repede posibil după ce numiți categoria respectivă.

Exercițiul 3. Reducerea. Știm deja cum să separă gunoiul. Dar este ceva ce putem face înainte? Putem face ceva pentru a reduce cantitatea de gunoi? Cum? Propune un concurs pentru participanți: fiecare echipă formată din 4-6 persoane primește sarcina de a scrie cât mai multe idei posibile în sensul reducerii cantității de gunoi (de exemplu, achiziționarea de produse fără ambalaj, utilizarea de caserole refolosibile pentru micul dejun, folosirea unui termos în locul recipientelor de sticlă sau plastic etc.). Câștigă echipa care colectează cele mai multe idei bune. Rezumați ideile, evidențiați practicile care ar putea fi introduse în viața de zi cu zi și identificați acțiunile concrete pe care le puteți face împreună, ca o echipă.

Exercițiul 4. Reutilizarea. Fiecare mini echipă primește o mică parte din niște reziduuri aduse de către liderul grupului (de exemplu, un recipient de plastic, o cutie de ceai, un dop de plută, un tricou vechi etc.). Sarcina echipei este de a scrie cât mai multe idei pentru reutilizarea acelui element. Apoi, echipele își prezintă ideile și imaginează diverse modalități de punere în practică a acestor idei..


4. Operă de artă “orașul 3R”

Propuneți participanților o reutilizare a gunoiului. Creați împreună modelul unui oraș în care toți locuitorii respectă regula 3R. Construiți case, desenați drumuri, puneți coșuri de gunoi pentru sortarea lui și alte idei care vă vin în minte. Ar trebui să fie un oraș responsabil, ecologic, fericit. Folosiți-vă creativitatea – o abilitate importantă pentru un agent al schimbării.

La sfârșitul întâlnirii solicită participanților să se gândească ce fel de reguli ar trebui să funcționeze în orașul 3R. Este posibil ca toți locuitorii să fie fericiţi? Cum? Care dintre aceste reguli ar putea fi utilizate și în echipa ta? Faceți poze orașului 3R, vă poate folosi pentru a promova regula 3R printre prieteni și familie.


5. Totalizare

Întrebați participanții dacă ei cred că orașul 3R există undeva în lume. Poate că cineva dintre participanți au fost într-o excursie în străinătate și își aduc aminte dacă străzile erau curate sau murdare. Erau coșuri de gunoi pentru separarea deşeurilor? Și cum arată ele pe alte continente? Întrebați participanții ce știu despre asta. Sunt multe persoane în lume care au probleme mai mari cu gunoiul, sau doar noi avem această problemă? Dacă este o problemă comună, ce se va întâmpla dacă nu găsim o soluție? Lasați participanții să discute ce cred ei că pot face, astfel încât cel puțin împrejurimile lor să semene cu orașul fericit 3R.

Explicați participanților, că următoarea reuniune va fi una cu adevărat specială. Voi veți schimba lumea în care trăiți! Întrebați participanții ce fel de probleme văd în mediul înconjurător. Pe care dintre acestea vor să le rezolve? De ce anume au nevoie pentru a face acest lucru? Răspunsurile la aceste întrebări îi va ajuta să se pregătească pentru următoarea reuniune.


6. Tema pentru acasă

Fiecare participant trebuie să încerce să pună în practică regulile discutate în timpul întâlnirii de astăzi (de exemplu, nu vor folosi pungi de plastic pentru gustarea luată la școală, vor încerca să separe gunoiul la domiciliu, nu va cumpăra băuturi în sticle de plastic etc.). Ei trebuie să respecte aceste reguli timp de câteva săptămâni. Reamintiți participanților la fiecare ședință această temă și verificați după câteva săptămâni cum a mers.


7. Finalizați întalnirea cu cântec:

Astăzi lumea noi schimbăm

Pentru a face Pământul bine!

Pentru oameni și natură noi ne mobilizăm,

Hai, vino în aventura asta alături de mine!

 

Sarcină suplimentară pentru grup:

  • Să pregătească afișe care promovează regula 3R, să le posteze în locuri vizibile în școală, în cartier, în magazinul din care fac cel mai des cumpărături.

  • Să pregătească cadouri pentru prieteni și pentru membrii familiei reciclând lucruri de care nu mai au nevoie.


 

Ați descoperit vreo greșeală în text? Doriți să ne susțineți în traducerea scenariilor și poveștilor în diferite limbi? Nu ezitați să ne contactați! Căutăm în permanență oameni care să ne ajute cu traducerea în orice limbă. Haideți să facem ca materiale pentru agenții schimbării să fie disponibile pentru mai multe persoane! → hello@exchangetheworld.info

Mai multe povești a agenților schimbării: exchangetheworld.info


Comments


bottom of page