Agentul schimbării Paulina Braun, creatoare de Dancing Międzypokoleniowy [Dansul între generații]. De ani de zile este implicată în activități sociale și artistice. În prezent este angajată într-un proiect de integrarea între generații.
Autor: Anna Książek, Andrea Pucci
Traducere: Ana Dabija, Cristina Harbuz
Corectură: Ionuț Stoican
Am crezut că va fi o întâlnire simplă cu Paulina. Întâlnirea însă, mi-a depășit toate așteptările. Cincisprezece oameni în vârstă, plini de viață, discuții, dansuri, eleganță și un entuziasm de nedescris.
- Bine ai venit, bine ai venit!
- D-nă, să facem o fotografie împreună!
- Wiesia, unde e zahărul pentru cafea?
- Să dansăm, da, lalala lala.
- Vor să o ascultăm pe Paulina! Să se așeze, bine ai venit!
N-am mai experimentat niciodată așa ceva. Am avut o viziune diferită față de persoanele în vârstă. Bătrânețea este o perioadă în care oamenii se feresc de boli, sunt suspicioși și se tem de oamenii răi din jurul lor. Stau acasă, așteptând să cadă cortina finală. Dar aici există viață. Bucurie. Un aer de optimism greu de găsit chiar și printre tineri. Și în mijlocul lor este Paulina. Cu blugi rupți și o energie de neoprit. Fermă și blândă în același timp. Este șefa lor, dar este și persoana care are grijă de toți. Ea provoacă acțiunea și totuși lasă loc și altora.
- Stați jos cu toții, o să vorbească Paulina!
De ani de zile eram responsabilă pentru proiecte sociale, artă - spune Paulina Braun - am realizat proiecte pentru diverși oameni - tineri, bătrâni, oameni fără adăpost. Toate acestea se întîmplau în UFO (Unexpected Fountain Occupation – un centru cultural care are o formă de navă spațială. Am fost în locul potrivit, la momentul potrivit. Am avut un grup de seniori (oameni în vârstă). Vă spun ceva ce n-am spus nimănui încă, în afară de câțiva prieteni. Am planificat cu seniorii să facem graffiti, dar nu am reușit să obținem suficienți bani. A trebuit să renunțăm. Și în acel moment, UFO mi-a cerut să anim acest loc. Era exact cu patru ani în urmă. O clădire temporară, un open space – pentru seniori părea dificil, acest loc părea ciudat. Inițial - au ezitat. Și am vrut să îi invit acolo pentru ca ei să simtă că e și spațiul lor. Am animat acest loc, am făcut picnicuri, am organizat ședințe de cartier acolo și l-am amenajat ca sală de dans. După proiectul de graffiti, cunoșteam mai mulți oameni în vârstă. Căutam ”DJ-i seniori”. Primele încercări au fost nereușite, dar în cele din urmă am dat peste un interviu cu DJ Vika. Până atunci participase numai la petreceri pentru seniori, era la începutul carierei. Am ajuns la ea și am invitat-o să colaborăm în acest proiect. Am organizat evenimentul, care a avut un mare succes. DJ Vika a fost nemaipomenită. Am invitat, de asemenea, un DJ cu câteva generații mai tânăr. A fost o colaborare reală. Sunt și eu o fană a petrecerilor, dar nu mi-a plăcut niciodată aceste divizări, cei tineri cu cei tineri iar cei în vârstă cu cei mai în vârstă, cei săraci cu cei săraci... Este ceva natural, dar dacă oamenii din diferite medii se adună, barierele sunt înlăturate. Dansul a provocat această situație. Am văzut ce se întâmplă cu tinerii, au fost șocați. Bătrâni cu zâmbet pe față? Dansează? Ce fac ei aici? Îmi amintesc o scenă, fetele tinere făceau poze cu telefonul. Erau șocate. În acel moment mă gândeam că ar fi fain dacă tinerii au reacționa pozitiv, dar fără a fi așa mirați.
Primul contact cu seniorii a fost destul de spontan. Am închiriat un apartament în Varșovia și am decis să organizez o cină pentru vecinii mei. Am mers la toți, am sugerat o zi și o dată și am cerut tuturor să aducă ceva de mâncare sau băutură, pentru a putea petrece ceva timp împreună și a ne cunoaște reciproc. Au venit oameni de toate vârstele, am discutat. Și din acel moment, viața noastră a fost mult mai bună. Un lucru atât de mic ca o cină comună poate deschide o gamă largă de posibilități. Oamenii încep să discute, ei încep să se ajute reciproc. Au devenit prieteni. Așa lucrez - fac oamenii să se întâlnească și să le ofer prilejul să aibe ceva în comun, ceva ce îi unește. Un subiect comun, un spațiu. Și dacă lăsați oamenii cu asta, rezultatele vor fi uimitoare. Și așa funcționează și dansul. E nevoie doar să încep cu ceva, să organizez ceva. Lucrurile se derulează de la sine și sunt făcute doar de cei care sunt cu adevărat interesați. Cuiva o să i se pară important și cu sens și îi va convinge și pe alții. E nevoie de timp, uneori chiar și de jumătate de an, să ”dansezi”. Este acea persoană care a convins un nou prieten, nu eu. Apoi, există o schimbare reală, ideea se răspândește.
Dar începem cu lucruri simple. O cină în cazul meu. Apoi, avem discuții, împărtășim idei. Cu Henryk, un senior din clădirea noastră, am devenit prieteni din prima clipă. Deseori trece pe la mine, împrumută filme, mă ajută cu proiecte, se întâlnește cu prietenii mei.
Mă gândesc la vecinii mei. Nu cunosc pe nimeni. Nu ne zicem decât un ”bună dimineața” plictisiți. Și față de cei vârstnici sunt și mai distant. De ce este așa? De unde am învățat acest lucru? Simt atât de multă neîncredere, chiar și frică, care mă împiedică să mă apropii spontan de oameni pe stradă.
E natural pentru tine? - Am întrebat - nu ai nici o problemă să te apropii de oameni? Seniori, sponsori, oameni fără adăpost ... fără frică?
Nu, nu am vreo problemă cu acest lucru. Dar cred că o mulțime de oameni au această inhibiție ca o consecință a sistemului în care trăim. Mergem la grădinițe, școli și acolo avem grupul nostru. Închis plat. Am rămas în comunitățile noastre și, cu timpul, pierdem nevoia de a ne uita în jur. Interesul nostru față de ceilalți dispare. Cu cât durează mai mult cu atât devine mai mult, cu atât sunt create mai multe bariere. Oamenii se izolează în grupurile lor. Și avem nevoie de ”Dans” sau de alte astfel de inițiative pentru a schimba acest lucru. Și apoi, oamenii simt că îi tratez ca și parteneri. Magdalena vine pentru o ceașcă de cafea, Eryk telefonează spunând că este în apropiere și că ar vrea să treacă să mai discutăm. Modul în care vorbesc cu vârstnicii, felul în care le prezint lucrurile ... știu că sunt prietenul lor.
E atât de greu de imaginat. Bunica mea să fie prietena mea? Dar i-am văzut pe acești oameni. Le-am simtit autenticitatea, fericirea şi faptul că ei cred într-o altfel de viață. Dar entuziasmul acesta care ascunde o întrebare evidentă. O îndoială care apare imediat după închiderea ușii.
Paulina, ei vor muri.
Da ... Cred că asta e ... bine, din păcate plâng puțin când spun anumite povești. Știi, dacă cineva nu se gândește la asta, nu merge mai adânc, nu realizează. Oamenii se uită la poze și spun că este o petrecere grozavă. Oamenii, energia, lucrurile pe care le puteți vedea din afară. Dar între timp există înmormântări. Există boli dificile, povești dure. Totul se împletește, ca și în viață.
Această parte a conversației a avut loc fără ei. Câteva săptămâni după întâlnirea cu seniorii i-am propus Paulinei să ne vedem doar noi două. Ne-am întâlnit la un bar care colaborează cu ”Dancing” oferindu-le reduceri și mese gratuite. Paulina a întârziat. Venea în grabă de la un training de barmani pentru vârstnici. În câteva zile, vor deschide un club temporar. Temporar ... dar planurile și visele trăiesc mult mai mult de-atât.
Am lucrat câțiva ani și încă nu avem o structură. Acum cred că vom începe afacerea. Cu patru ani în urmă nu puteam nici măcar să visez că ”Dancing” ar putea deveni o afacere care, în plus, poate face ceva bun pentru oameni.
Lucrăm în mai multe direcții. Prima: evenimentele, dansul pentru generații diferite. Astăzi organizăm petreceri faine în Varșovia. În curând vom deschide o filială și în Trójmiasto (zona metropolitană Gdansk). Visul meu este să avem reprezentanțe în diferite orașe și în viitor și în alte țări. Dar pentru a face asta avem nevoie de o structură. Mă concentrez și lucrez pentru acest proiect acum, dar privesc și mai departe.
Cel de-al doilea lucru este academia de DJ. Nu doar un atelier, ci o academie serioasă care oferă noi locuri de muncă pensionarilor care pot învăța un mod interesant de a câștiga niște bani în plus, de a-și dezvolta o pasiune, de a călători, de a întâlni oameni noi. Aceasta este o propunere cu totul nouă. Un plan care dă atât de multă energie. Nu în ultimul rând este agenția de casting – un proiect care este deja în curs de dezvoltare. Ea este împărțită în 3 secțiuni: prima - seniori; apoi minoritățile naționale, care sunt o parte importantă a proiectului Dancing; a treia - locații, case de seniori, care pot fi angajate pentru producții de film.
Dansul între generații devine un brand recunoscut. Asta după patru ani, nu foarte ușori.
Știi, mă deranjează că durează atât de mult timp. Trebuie să așteptăm, să luptăm pentru tot. Când mă întâlnesc cu potențiali sponsori, parteneri și le spun cum lucrez, fără angajați, fără salariu, ei nu mă cred. Ei spun că ”Dancing” este deja un brand și nu se așteaptă că eu să acționez astfel, erau siguri că am biroul meu și un salariul normal.
Ce te face să lucrezi în ciuda tuturor lucrurilor?
Văd că pot face diferența. Că funcționează. Schimbă cu adevărat ceva, oamenii încep să trăiască din nou.
Este miezul noptii. Este timpul să ne luăm rămas bun. Cel mai probabil ne vom revedea din nou pentru a discuta.
Ați descoperit vreo greșeală în text? Doriți să ne susțineți în traducerea scenariilor și poveștilor în diferite limbi? Nu ezitați să ne contactați! Căutăm în permanență oameni care să ne ajute cu traducerea în orice limbă. Haideți să facem ca materiale pentru agenții schimbării să fie disponibile pentru mai multe persoane! → hello@exchangetheworld.info
Mai multe povești a agenților schimbării: exchangetheworld.info
Comentários